Apărătorul sud-american Maximiliano Oliva nu mai e jucătorul lui Dinamo, el semnând miercuri contractul cu cei de la ACS Poli Timișoara, echipă din Liga I ce se află în partea inferioară a clasamentului.
Maxi Oliva, internațional argentinian Under 20, a jucat din vara anului 2016 la Dinamo, până atunci, fundașul stânga evoluând la River Plate, CA Tigre, Estudiantes și San Martin (Argentina) și Aris Limassol (Cipru).
La roș-albi nu avea un post de titular și fusese anunțat de la începutul anului că e liber să-și caute un alt club. A efectuat vizita medicală alături de ceilalți jucători ai lui Vasile Miriuță, dar negocia cu echipa din țara natală Newell’s Old Boys. Totuși, fotbalistul de 27 de ani nu a apucat să semneze fiindcă nu a ajuns la un consens până la data de 25 ianuarie, atunci când perioada de transferuri în „Țara Tangoului” s-a încheiat.
„Am semnat un angajament până-n vară cu Maxi Oliva, cu opțiune de prelungire a contractului, din vară, pentru încă un sezon”, a anunțat președintele clubului timișorean, Radu Birlică.
Acum, Oliva a explicat termenii despărțirii de trupa din „Ștefan cel Mare”. „E timpul să spun . M-am bucurat de fiecare meci, fiecare antrenament, fiecare zi și fiecare moment petrecut aici. Cei care mă cunosc știu că am dat sută la sută pentru echipă și că am fost profesionist până în ultima zi petrecută aici.
Nu a fost decizia mea să plec, dar e o ocazie bună să o iau de la capăt și sunt nerăbdător. Mulțumesc fanilor dinamoviști pentru dragostea, suporterul și repsectul pe care mi l-au arătat mie și familiei mele. Pentru mine a fost o plăcere să port tricoul alb-roșu”, a anunțat sud – americanul pe rețelele sociale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER